Congresul Advocaților, 2019 ... partea a II-a și răzbunarea ... 

Pseudorevoluția din octombrie

http://www.unbr.ro/comunicat-astazi-05-octombrie-2019-s-a-reintrunit-congresul-avocatilor-2019-astfel-cum-a-fost-decis-in-luna-iunie-2019-prin-art-2-din-hotararea-congresului-avocatilor-nr-07-din-6-7-iunie-2019/

... Mulți am fost puțini am rămas!

Dragi colegi, asa cum am promis, cu mult timp în urmă (mai exact 6-7 iunie 2019), dat fiind că țin să dau socoteală celor care m-au trimis la Congres spre a le reprezenta interesele profesionale, era necesar să vorbesc (speak out loud) despre cum a fost aruncată KPMG la groapa de gunoi a istoriei profesiei.

Preambul (spre amintirea contextului ce acum este deja colbuit)

Rezultatele alegerilor așa-zișilor consilieri UNBR vor fi disecate pe parcursul a 4 ani de mandat, dar la propunerea colegului Lucian Bernd Sauleanu, s-a decis ca același Congres ordinar în premiera absolută sa discute pe 6 octombrie, în aceeași componență raportul KPMG și viitorul CAA, aspectul cel mai important din viața avocaților pensionari sau cu siguranță viitori pensionari, Doamne ajută evident!

După ce tabăra psseudo-revoluționară și tabăra clasicistă (un fel de guelfi și ghibelini de rit nou) aruncaseră unii în alții cu săgeți otrăvite, întru nețărmurit progres al profesiei, în așa măsură că problema KPMG fusese amânată pe mai târziu, prima și întâiași dată având advocatura românească un Congres în doi timpi, carevasăzică de două ori pe an, iar gambitul Florea uimise, pe toți advocații șahiști, ne-am trezit la un al doilea congres cu aceiași aleși, drept care eu am refuzat meniul.

Adică să votez de două ori primesc, dar nu să mănânc de două ori.

Episodul  de la Congres, octombrie roșu !

Așa cum ne-am fi așteptat, votul urmează dezbaterilor. În realitate, profitând de cafea nou-nouța conducere UNBR, a trecut la un vot agresiv cu un sfert de congres in sala și la cererea expresă a CBB (a se citi Consiliul Baroului București), manifestată prin vocea lui Dragne Ion avocat bucureștean, după ce a amenințat cu judecata KPMG-ul care lipsea deoarece nu fusese chemat, a votat să se schimbe ceva dar să rămână la fel.

De remarcat, că având o petiție semnată de aproape 1200 de colegi am cerut înscrierea la cuvânt spre a susține și vota SĂ NU SE MAJOREZE contribuțiile la CAA de la 11% – la 15%, iar nou-nouța conducere cunoscând deja cu ce se ocupă delegatul Păun (aka - acarul)  mi-a alocat timp în partea a doua a congresului adică după vot.

Colegul Iordan Antonio și Aurelian, s-a lăsat certat de către noua conducere a UNBR, pe motiv de uațeapeală (păcat că nu se filmează)  noua conducere înfierând după un program anterior bine pus la punct, KPMG. După o repriză de dans-balans, dl. Ion a renunțat să atace KPMG-ul, probabil știind că se face de râs în instanță, iar votul a demonstrat joncțiunea guelfilor cu ghibelinii, toată lumea votând pentru uciderea avocaturii pe loc.

 

Mărturisesc,  că am votat contra în mod constant, cum puteai să votezi pentru ceva ce nu s-a dezbătut?????, după vreo 7 voturi contra, 14-20 de colegi alăturându-mi-se în votul contra, fiindcă pentru nu făcea sens.

În a doua parte a congresului, după cafele și vot, când oricum totul fusese deja tranșat a primit și acarul Păun cuvântul spre a susține petiția nemajorării taxelor, petiție care în lipsa verificării problemelor semnalate de KPMG , era deja șubredă și a fost primită cu excepții de către distinsul Ion Dragne și noua conducere a UNBrăului. Am depășit excepțiile de mare caterincă (atașat video cu mulțumiri unui video din sală că altfel nu aveam probe) și la vot nimeni nu a dorit ca taxele CAA să fie blocate o vreme, rezultând practic faptul că toți avocații delegați doresc majoararea acestora, ceea ce CUNBR a și făcut deja dar discret, adicătelea pe furiș, deoarece niciun novice UNBR nu a trâmbițat către prostime (adică eu) că a mărit taxele DEJA.

Masa, dansul și felicitările au urmat fără ca eu să particip deoarece declinasem atât potolul cât și șprițul din respect față de colegii mei dimpreună suferinzi din 2003.

Din 4 în 4 ani, de 29 februarie, avocatura suferă. La mulți ani cu dragoste adevăraților avocați care luptă pentru drepturile omului, indiferent de luxul lor!

TOP