Dragi prieteni,

Deoarece îmi doresc, la fel ca și voi, transparență în ceea ce privește organizarea și validarea votului pentru alegerea membrilor in Consiliul Baroului București din data de 19 Mai 2019, am înaintat o petiție domnului Decan al Baroului București prin care am solicitat informații în vederea înlăturării oricăror suspiciuni legate de fraudarea votului.

CONȚINUTUL PETIȚIEI NR. 4517/D din 06.05.2019

Stimate domnule Decan al Baroului București,

Stimați membri ai Consiliului Baroului București,

Stimați membri ai Comisiei de organizare și votare și ai Comisiei de soluționare a contestațiilor,

Subsemnatul, Alexandru A. Păun, avocat în cadrul Baroului București din data de 15.01.2003, identificat prin card 4000-410-020-719, în calitate de avocat candidat la demnitatea de Consilier, vă solicit a avea bunăvoința de a furniza următoarele informații cu privire la modul în care s-a decis și va avea loc la 19.05.2019, numărătoarea electronică a voturilor și numărătoarea fizică a buletinewlor de vot, precum și de ce manieră a fost selectată în acest scop societatea INTRA CONNECT S.R.L.

Datele informațiile și clarificările pe care vi le solicit, vin ca urmare a afirmațiilor prezentate în spațiul public, inclusiv de către dl. Consilier Friedmann, cu privire la modul de aplicare a regulamentului de vot, existând suspiciuni cu privire la corectitudinea reală a procesului de votare, numărare și implicit rezultatele votului.

Tema principală a campaniei mele electorale, este recâștigarea Prestigiului avocatului.

Consider că prestigiul acestui corp profesional este temeiul cel mai bun al statului de drept în societatea iliberală care este azi România. În respectul prestigiului nostru, vă rog să vă dați concursul cu bună credință la spulberarea oricăror suspiciuni și la transparentizarea totală a procedurii de votare, având asigurarea mea că scopul prezentului demers este exclusiv acela de a înlătura orice afirmație, zvon, posibilitate, reală sau pretinsă, cu privire la fraudarea votului, deoarece o asemenea ipoteză subminează solidaritatea profesională, legitimitatea celor ce vor fi aleși, imaginea personală a organizatorilor alegerilor, viitorul real al acestei profesii care este realmente în pericol de disoluție ca urmare a pauperizării forțate, nesusținerii de către organele de conducere a dreptului fundamental la apărare concret exercitat, utilizării dublului standard și altor motive pentru care de altfel candidez.

Consider că atât Dvs. cât și eu, ca avocați, avem ca primă menire să ne îngrijim de legalitatea activităților proprii, a emiterii de acte privind activitățile cu specific electoral dar și a supravegherii acestor activități cu maximă atenție și interes, spre a asigura egalitatea de arme și rezultate a căror legitimitate să fie demonstrată cu mijloace transparente, publice și dincolo de orice dubiu.

Solicitările mele sunt expuse în mod succint și punctual în cele ce urmează:

1. Din capitolul VIII art. 16 al Regulamentului Anexă la HCBB 6/26.02.2019 rezultă că numărarea voturilor va fi realizată prin implicarea unui consultant tehnic. Vă rog să definiți noțiunea de “implicare”, în procedeul concret de numărare a voturilor raportat la distincția între a număra “voturi” și buletine de vot.

Noțiunea este vagă și face posibilă atacarea și anularea procedurii de către orice persoană interesată, pe motiv că fie Comisia, fie consultantul, au depășit limitele atribuțiilor lor regulamentare, atât timp cât delimitarea acestora nu este netă.

2. Dată fiind ultilizarea acestei noțiuni de implicare, utilizată de către redactorul regulamentului, solicit comunicarea publică prin postarea pe site a contractului cu acest consultant tehnic. Atribuțiile contractuale, este necesar a se suprapune limitelor stabilite prin Regulament, spre a cunoaște sfera de de atribuiuni și a defini astfel, corectitudinea procesului de votare, conformitatea prestației consultantului tehnic, totalitatea atribuțiunilor acestuia și gradul de îndeplinire în concret și mai ales, justa cheltuire a sumelor alocate implementării și realizării unei numărători electronice.

3. Numărarea voturilor de la cap. XIII art. 33 al Regulamentului Anexă la HCBB 6/26.02.2019, se referă la numărarea buletinelor de vot de către consultant sau la numerotarea buletinor de vot ulterior numărării de către alte persoane a acestora în sensul Anexei 1 la Regulamentului Anexă la HCBB 6/26.02.2019?

În cazul în care atât numărarea cât și numerotarea se fac de către consultant (ceea ce apare ca firesc) nu se ridică nicio problemă, fiind vorba de o terminologie diferită utilizată în Anexa 1 la etapa 2, din Regulamentului Anexă la HCBB 6/26.02.2019 pentru una și aceeași operațiune efectiv realizată, dar în caz contrar, se pune problema că voturile parcurg un filtru uman suplimentar neregulamentar, care poate interveni prin alterare, distrugere, adăugire spre a direcționa procesul de votare în interesul unui anume candidat.

Cine este îndrituit să decidă într-un sens sau altul din punct de vedere Statutar și regulamentar și care este forul unde poate fi contestată o atare decizie, din moment ce suntem în fața unei posibile erori de aplicare a unui act necontestat, Regulament.

4. Solicit respectuos a mi se transmite o copie a contractului cu unitatea de imprimare a buletinelor de vot pentru ambele date (04.05.2019 și 19.05.2019), precum și actul Baroului de desemnare al acestei unități și decidenții alegerii (avocații ce au luat decizia cu respectarea atribuțiilor statutare ale demnităților/funcțiilor deținute). Ce anume înseamnă “dovada facturii emise”, de la cap XVII punctul 54 din Regulament în mod concret, precum și o copie certificată a celor două documente astfel intitulate, propriu-zise. Totodată solicit a fi informat dacă numărul de buletine tipărite presupune și o rezervă excedentară de buletine necesară unor accidente și care fac obiectul altor documente interne decât cele prezentate public.

5. Solicit a fi informat cu privire la motivul tipăririi de buletine complete de vot pentru electorii din Baroul Ilfov în condițiile în care aceștia nu votează organele de conducere ale Baroului București. Subliniez că am observat că, buletinele de vot au fost intergal înmânate acestora motiv pentru care vă rog să transmiteți câte voturi au fost exprimate la 04.05.2019 de către electori din Baroul Ilfov, spre a analiza impactul potențial al unei fraude de acest tip asupra votului din 19.05.2018.

6. Solicit a fi informat câte pixuri, câte mape plastic au fost achiziționate pentru a facilita acest tip de vot, cu prezentarea contractului de achiziție și a prețului plătit, precum și dacă urmare votului din 04.05.2018 acestea au fost integral recuperate în vederea refolosirii ori nu, iar dacă nu, cine se face vinovat de acestă pierdere și care sunt demersurile inițiate spre a recupera prejudiciul.

7. Solicit a participa la întreaga procedură de votare personal, de la momentul începerii și pâna la momentul finalizării votului, împreună cu un observator pentru fiecare urnă de vot, observatorii fiind avocați votanți sau candidați ce subscriu unor alegeri corecte la data de 19.05.2019. Acest drept fiind regulamentar este consacrat de art. 71 din cap. XIX al Regulamentului Anexă la HCBB 6/26.02.2019.

8. Vă rog a transmite, în măsura în care există, care este metoda de numărare a voturilor (standard, denumire, chei de verificare, marje de eroare) electronic cu precizarea modului de selecție a acestei metode în detrimentul altora, analizei de piață și selectării furnizorului serviciului propriu zis, precum și experienței anterioare a acestuia în domeniul votului electronic, inclusiv capacitatea logistică – scannere , etc. împreună cu acreditările și certificările echipamentelor ce exclud intervenții, modificări ajustări sau chiar mecanisme deghizate de alterare a procedurilor tehnice de numărare electronică a voturilor. Totodată solicit să menționați ce tip de format de document este generat prin scanarea unui calup de voturi (50) , cum este acesta salvat și stocat cu garanția autenticității documentului electronic, cum se păstrează identitatea calupului scanat cu cel material spre a se putea soluționa contestațiile prin compararea înscrisului electronic cu cel material, cum se șterge/salvează/adaugă documentul scanat spre a se centraliza documentelor eletcronice ce reprezintă baza reală a rezultatelor votului. Scanarea precedentă se șterege sau nu la realizarea unei noi scanări.

În mod normal această procedură este descrisă în documentul de achiziția, iar aceasta trebuia să fie publică și să poată fi contestată, deoarece face parte din procesul electoral final și este cea mai importantă componentă, potrivit adagiului sovietic, important este cine (în cazul de față ce) numără voturile.

9. Vă rog a transmite, care este numărul de angajați ai consultantului contractați pentru numărarea voturilor, împreună cu dovezile angajării - contracte de muncă, acreditări, certificări și calificări ale acestora în scopul derulării activității pe care ați decis, a o contracta.

10. Cine a decis contractarea acestui consultant și nu a altuia, precum și comunicarea actului decizional de la nivelul Baroului București, spre a verifica dacă au existat conflicte de interese, deoarece la acest moment există afirmații publice potrivit cărora dintre consilierii în funcție care candidează, la alegerea acestui consultant au existat persoane ce nu s-au abținut de la vot, așadar se găsesc în situația în care acordarea contractului a depins către una și aceeași persoană ce candidează.

11. Solicit a fi informat și a se transmite documentele ce au stat la baza validări candidaturii tuturor celor ce au avut înregistrate datorii către Baroul București, fie ca acestea sunt eșalonate ori neeșalonate, deoarece au apărut informații, date, documente, potrivit cărora cel puțin următorii:

Tănăsescu Mihai Alexandru

Flavia Teodosiu

Olaru Mihaela

au eludat respectarea regulamentului cu ajutorul funcționarilor și decidenților din cadrul Baroului. Aceste informații sunt de interes public și în lipsa unor demisii de onoare, ori infirmari, confirmări în timp util, nu voi aprecia ca fiind neelegant a face public acest aspect în cadrul campaniei electorale, atacând persoanele de moralitate îndoielnică ce urmăresc ocuparea unor funcții pe care nu le respectă ei înșiși.

12. Solicit a preciza ce înseamnă “a decide în consecință” din Anexa 1 la Regulament, ]n condițiile în care etapă 4 menționează noțiunea de abatere majoră doar exemplificativ, iar beneficiarul nu este comisia decidentă regulamentar. Rog a se preciza în clar, cine este considerat a fi beneficiarul, care este documentul, actul care-i conferă această calitate și unde este definită. Voturile cu neconformități grave, unde se păstrează material și cum sunt separate, deoarece la un număr extrem de mare se vor ridica probleme de alterare a unor voturi valabile prin intervenție (ipoteza votării organizat pe urne diferite de către competitori diferiți) , iar dacă neconformitățile sunt similare ca modus operandi, poate fi contestat rezultatul de ansamblu.

13. Solicit a se preciza în scris rezultatele testării din 04.05.2019 (simularea procedurii de numărare) deoarece au valoare de sondaj cu privire la intenția de vot, constituind avantaj în competiția electorală și nu este firesc această informație să fie la dispoziția numai a unora dintre competitori și nu la dispoziția tuturor.

14. În cazul buletinelor de vot ce conțin mai puține persoane votate decât maximum-ul admis, solicit a fi informat cum se securizează acestea spre a nu fi adăugite din moment ce se utilizează un singur tip de pix pus la dispoziție suprinzător de barou, gratuit, iar pe buletinul de vot nu există o cheie unde votantul poate cifra că a votat doar 1, 3 , 12 candidați la respectiva demnitate.

Această manieră de votare a ridicat suspiciuni multor colegi și mie însumi.

15. Care estre procedura în cazul în care pe un buletin de vot se observă instrumente scripturale diverse, e.g. culori diferite, deoarece după regulament acest vot este valabil.

16. Membrii comisiilor sau consultantului sunt verificati spre a nu avea asupra lor instrumente scripturale de niciun fel cu excepția celor ce servesc la numărătoare, acestea fiind diferite (în sensul identificabil diferite) de orice instrument de vot ?

În speranța că în pofida complexității solicitărilor mele, veți da curs în cel mai scurt timp lămuririi acestora integral, vă rog să primiți asigurarea deosebitei mele considerații față de persoanele Dvs. și față de toți colegii avocați care muncesc efectiv spre a asigura un cadru democratic profesiei, sacrificând timpul propriu, priceperea înțelegerea și nu de puține ori experiența pentru binele comun, totodată primiți asigurarea faptului că mare parte din problemele aici ridicate au fost semnalate de persoane ce doresc să mă voteze și au solicitat lămuriri și explicații, pe care seriozitatea profesiei și a candidaturii mele nu le poate lăsa fără un răspuns.

Cu deosebită considerație,

Av. Alexandru Păun

RĂSPUNS LA PETIȚIA NR. 4517/D din 06.05.2019

TOP